Eu, personal, nu am experiența deschiderii și închiderii a o mie de companii, nu am început și sfârșit niciun business până acum, iar experiența antreprenorială a întregii mele familii se reduce un magazin de pește pe care l-a avut timp de câteva luni fratele meu și la ceva tablouri făcute de mâna ei și vândute pe net de soția unui văr de-al meu.
Cândva, prin februarie anul trecut, când am început aventura asta grozavă plină de cursuri, ateliere și tot felul de colaborări, credeam că unui om îi ia vreo câteva luni să știe exact ce format de curs vrea, ce vrea să transmită celorlalți, sub ce formă și pentru cât timp. N-am bănuit nicio secundă prin câte schimbări, experimente, încercări și drumuri noi vom trece eu și cursurile mele în anul de naștere 2019.
Am început crezând că vreau să fac doar un curs despre cum să își economisească oamenii timp pentru a avea o viață mai bună. Un alt fel de time management, pe care l-am numit TIME. Apoi mi-am dat seama că e nevoie și de un curs mare și grozav care să cuprindă moduri în care putem să ne folosim mintea să avem o viață mai bună. Acesta s-a numit MIND.
Între timp, mulți copii s-au născut din primul TIME și prima MIND. Unii dintre copiii lor trăiesc printre noi, umblă prin firme, vin la tot felul de întâlniri, tabere de vară, evenimente, alții apar pe ecrane, offline.
Da, multe s-au întâmplat în anul de grație 2019, mai multe decât mi-am imaginat și cu siguranță mult peste ce am estimat eu că va fi. Și, pe baza scurtei dar destul de bogate experiențe antreprenoriale de până acum, îndrăznesc să sper că și 20-20 va fi un an de 2-10, 2-10, de încercări, de dres vocea, pentru a se auzi și mai tare, mai puternică.
Tot ce mi-am propus în anul acesta e să concep un curs atât de minunat și de util, încât să fie de cel mai mare folos posibil. Să schimbe, să ajute și să sprijine. Atât. Și, uite așa, din dorința asta și toate încercările de a o împlini, se vor mai naște niște fii și fiice de Time și Mind.
Ca să vem mult mai mult timp, lungit la infinit de cea mai grozavă minte…
One thought to “2-10, 2-10”
Nu stiu ce cred sau simt altii, dar pentru mine, MIND si TIME sunt niste parinti spirituali, care, cu ajutorul sau prin Ina Ilie, mi-au trezit gigantul adormit, numit CONȘTIINȚĂ.
Sunt convinsă că anteprenoriatul pe care l-ai initiat in 2019, va incepe curand sa mearga pe propriile picioruse. Multumim pentru tot ce aduci bun in vietile noastre, on sau offline.
Comments are closed.